USR-ismul, țigările, decibelii și NU-ismul

Dar, că în cea mai tânără Opoziție a Parlamentului avem o fibră de NU-iști sadea, nu-mi imaginam. Una din cele mai mari probleme ale educației românești este NU-ismul. Generații de copii au în ADN-ul social acele „Nu ai voie să faci asta!” și „Cine (Nu) a făcut asta să iasă-n față!” pe care generații de părinți și educatori le-au săpat adânc în „conștiința civică” populară.

NU-ismul este, alături de invidia negativă(da, există și invidie pozitivă)și sindromul țapului ispășitor, unul dintre flagelurile înapoierii nostre congenitale. Avem o pasiune a interdicției cum numai părinții noștri, trăiți in comunism, o pot clama ca marcă înregistrată.

Societatea românească este bolnavă, manifestă acel sindrom de stres post-traumatic în preocuparea ei pentru ce NU este voie să facem.

Că USR-ul este un partid fără doctrină și ideologie nu mai e de mult un secret și nici nu e o tragedie. Eu mă regăsesc și în stânga, și în dreapta. În același timp, în serie și-n paralel.

Că tinerii din „grădinița iacobină” nu sunt in stare să livreze un draft de proiect de țară pe domeniile esențiale (Educație, Sănătate, Cultură, Antreprenoriat și Mediu), nici asta nu ar fi un mare defect pentru niște începători.

Că sunt lipsiți de orice fel de aparat critic la derapajele anticonstituționale ale „statului paralel”, să zicem că așa au apucat ei, maică, să se taberizeze în gherila asta româno-română.

Că votează împotriva a orice vine dinspre putere, fie bun, fie rău, este în media conștiinței politice poporaniste: „de ce să facă ăsta prost, ce pot eu să fac prost, după ce-l dau jos pă prostu` ăsta?”

Dar că s-au apucat să facă proiecte de legi impotriva sunetelor din case și a fumului de țigară electronică în spații publice, asta mi se pare deja mai mult decât neprofesionalism și inadecvare politică, ci intră deja la categoria voluptăți tâmpite și politică cu perversiuni prelungite.

Iar dacă luăm definiția clasică a lui Bismarck, cum că „Politica este arta posibilului”, atunci USR-ul este acel partid politic care face din imposibil o artă.